CUM NE-AU “AJUTAT” AUTORITĂȚILE

Rea-credință?

  • Afacerile pandemiei.
    Investigație Recorder: « Cum a ajuns o bucătăreasă din Giurgiu să câștige un contract de 12 milioane de euro pentru măști de protecție »
    Povestea e simplă, surgența e mare, banii sunt mulți și ajung la cine e mai aproape de cineva apropiat unui băiat deștept.
    Reporter: Sunteți doamna Maria Cristian?
    Maria Cristian: Da.
    Reporter: Am vrea să vorbim despre contractul încheiat cu Guvernul României.
    Maria Cristian: Nu sunt Maria Cristian. O să vă sune ea înapoi.
    « Firma șefului consilierilor PNL din Iași a încheiat 17 contracte pentru furnizarea de măști, livrate inclusiv unor primării conduse de liberali » – link ZiardeIași
    Unifarm a vândut Ministerului Sănătății măști cu adaos comercial de 71% – raport al Curții de Conturi
  • Directorul OPC Cluj, fotografiat în timp ce încalcă regula măștii în trenul Mocănița: “Nimeni nu purta. Ar fi fost ciudat să port doar eu
    V-amintiți cu siguranță și de imaginea cu Ludovic Orban și câțiva miniștri care fumează și beau alcool într-un birou – “Şi ce să fac? Asta e! Dacă e o poză, e o poză. Asta e
    Ce exemplu sunt ăștia pentru respectarea legii și ce formă de respect emit ei?
  • Un brancardier de la Spitalul Judeţean din Timişoara este cercetat penal pentru că a minţit că nu a fost în contact cu vreun infectat cu COVID 19.
  • Cele nșpte mii de erori de la DSP-uri.
    Jurnaliștii Digi24 au sunat timp de jumătate de oră la toate numerele de telefon ale DSP București, fără ca cineva să le răspundă; după 30 de minute a răspuns un angajat al instituției. Acum, Direcția anunță că acum poate prelua 500 de apeluri, dar chiar nimeni habar n-avea că-s super solicitați ăia câțiva angajați, când sute de cetățeni se plângeau că n-au cu cine vorbi la DSP?
    DSP Prahova pasează responsabilitatea gestionării cazurilor de pacienți COVID care nu sunt internați medicii de familie din județ.
    Cum a anunţat DSP Dolj un bebeluş de două luni că intră în carantină. „L-au pus să dea şi cu subsemnatul“

Prostie?

  • În 27 iunie, se face că sunt comunicate 325 de cazuri noi din 1877 de teste efectuate. Apoi, Grupul de Comunicare Strategică vine și spune că mai sunt alte aproape 11 mii (?!) de teste din care nimeni nu e pozitiv. Așdar, 325 pozitive din 12.236 de teste efectuate. Dar cum e posibil să vii ulterior să spui că mai erau peste 10 mii de teste scăpate pe drum?
    S-a observat numărul surprinzător de mic (1877) de teste pentru o zi de lucru. Când GCS observă, preferat să transmită că nu fuseseră adunate datele din toate centrele de testare, ceea ce este fals, căci numărul celor pozitive nu a crescut absolut deloc. A rămas același, doar s-au modificat -din pix, cum s-ar spune- totalul testelor.
    Apăi cum să nu creadă mamaia Ileana că unii joacă bambilici cu testele? Mă rog, aici ar fi o explicație.
    Apoi marți, pe 29 iunie, datele au fost puse doar pe pagina de Facebook a PNL (partidul aflat la guvernare), fară a fi transmise oficial de GCS. Deci cum?!
  • O familie din Prahova nu și-a îngropat tatăl timp de o lună, reușind să arate că nu a murit de COVID, așa cum a fost declarat. Bărbatul suferea de mult timp de insuficiență renală, plus mai multe complicații și a murit de stop cardio-respirator. Cei de la Spitalul Județean Ploiești îl declaraseră suspect de COVID, dar bărbatul făcea periodic testul COVID-19 de oricâte ori era dializat și ieșise negativ.
  • Cum au putut 23 din 26 de fotbaliști fi depistați pozitivi când nu (mai) erau infectați?
    E o mică poveste aici, dar pe scurt vina nu ar fi a reactanților așa cum afirma Ministrul Sănătții, ci mai degrabă a unor greșeli ale personalului de laborator (am încercat să-nțeleg și am explicat aici). O mică anchetă ar fi arătat unde s-a greșit, dacă s-ar fi vrut într-adevăr ca acea clinică să nu mai dea rezultate eronate pe viitor.
  • Un medic de la Ambulanța Brașov, infectat cu noul coronavirus, a mers trei zile în misiuni pentru că a primit un rezultat greșit. Testul său era pozitiv, însă a fost anunțat că este negativ. Până când a fost reparată eroarea, medicul a intrat în contact cu zeci de colegi și de pacienți.
  • Medicii nu se mai ocupă de bolnavii de cancer (acolo unde nu-s spitale exclusiv pentru COVID), pentru că motive, triaje, testări, tratări, epuizare, dezinteres, etc. Un control, o anchetă, un Colegiul Medicilor? Orice?

De ce am enumerat aceste -doar câteva- exemple? Pentru că, deși trăiești într-o țară condusă -în special- de corupți și inapți, asta NU ar trebui să te facă să urăști medicii, să nu crezi în virus ori să-l subestimezi și nici să nu respecți minime reguli de igienă, pentru ca pandemia să se încheie odată.

.post-meta-bottom .post-tags { display: none; }